acebook

    Dicționar trilingv ilustrat Huțul-Român-Ucrainean

    Proiectul propune realizarea unui dicționar ilustrat trilingv huțul – român – ucrainean ca demers necesar pentru menținerea identității culturale și lingvistice a minorității culturale huțule prezentă pe teritoriul din nordul României și pe teritoriul Ucrainei. Din punct de vedere lingvistic, huțulii vorbesc o limbă slavă, relativ asemănătoare cu ucraineana. Totuși, existența unor cuvinte diferite și a unei pronunții specifice, fac astfel încât limba vorbită de huțuli să fie unul dintre elementele distinctive ale ale acestei populații, alături de port și obiceiuri.

    Dacă până spre prima treime a secolului XX huțulii aveau o identitate culturală bine definită, ultimii 70-80 de ani oferă imaginea unui comunități afectată de aculturalizare, limba fiind una dintre cele mai afectate componente ale patrimoniului imaterial al acesteia. Circumstantțele politice și sociale din România (și Ucraina) transformă integrarea huțulilor intr-un proces de asimilare. În prezent, limba vorbită de huțuli este înlocuită, treptat, de limba română, iar elementele dialectale, specifice micro-comunităților huțule, sunt înlocuite de elemente lingvistice ucraineene. Prin acest proiect se propune o primă acțiune de salvare pasivă a unuia dintre cele mai importante elemente ale patrimoniului cultural imaterial al minorității huțule – limba.

    În prima etapă va avea loc o amplă activitate de cercetare-documentare de teren care va viza realizarea a cca 100 de interviuri adresate comunității etnice huțule pentru identificarea cuvintelor specifice culturii huțule și a semnificației acestora precum și corespondența cu limbile română și ucraineană. Vor fi identificate și fotografiate maxim 100 de obiecte aparținând culturii tradiționale huțule în vederea realizării ilustrării dicționarului.

    În cea de-a doua etapă, în paralel cu activitatea de cercetare-documentare, se va realiza activitatea de redactare a dicționarului ilustrat trilingv huțul – român – ucrainean. Dicționarul se va publica în format tipărit și în versiune online pe o pagină de internet dedicată. Dicționarul trilingv huțul – român – ucrainean este primul astfel de demers dedicat huțulilor și va reprezenta un reper important în ceea ce privește salvarea patrimoniului cultural imaterial al minorităților culturale de pe teritoriul României.

    În ultima etapă va fi derulat un program complex de activități de promovare a acestui instrument identitar huțul în cadrul școlilor prin prezența fizică sau prin intermediul mediului online. Dicționarul va fi expediat bibliotecilor școlilor comunităților huțule, facultăților de filologie, catedrelor de etnografie, muzeelor de etnografie și centrelor pentru conservarea culturii tradiționale.

    Managementul, evaluarea și monitorizarea proiectului vor fi realizate permanent de echipa de specialiști a solicitantului și partenerilor formată din experți cu experiență în implementarea cu succes de proiecte culturale naționale și internaționale cu finanțare nerambursabilă.
     
     

    Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național

    Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.” 
     
    Fundatia Ucrainenilor Huțuli din Romania- ФУНДАЦІЯ ГУЦУЛІВ В РУМУНІЇ

    Ştiri culturale

    Feed not found!